MultescuCS Universitatea Craiova va juca în ultimul meci din actualul sezon al Ligii 1, cu FCSB, în deplasare, pe Arena Națională, sâmbătă de la ora 20.00, oră și zi în care se vor juca toate cele trei meciuri din etapa a X-a, care va decide campioana din acest an.

Gigi Mulțescu, antrenorul oltenilor, a afirmat joi, într-un cadru unei conferințe de prsă, că speră să găsească cel mai bun unsprezece pentru jocul din Capitală, dar și pentru returul din semifinalele Cupei României.

„Ne așteaptă două meciuri foarte grele, cele mai importante din acest sezon. Meciul cu FCSB se dispută într-un context încins, ne dorim să jucăm cât mai bine și să obținem punct sau puncte. Față de partida precedentă revin Băluță, Kelic și Briceag, fapt care ne conferă posibilitatea de a alinia un prim unsprezece competitiv.”

„Mai important este meciul de Cupă, cu Voluntari. Nu vă ascund că ne dorim să câștigăm un trofeu. Avem probleme pe banda stângă, întrucât Briceag și Bancu sunt suspendați pentru returul cu FC Voluntari, iar Bucurică s-a accidentat. Încă sper ca el să fie apt la ora jocului.”

Tehnicianul oltenilor a vorbit și despre „războiul” cu cei de la FCSB, care i-au acuzat pe olteni de noncombat, nefiind de acord cu folosirea mai multor juniori. Mulțescu este îngrijorat din pricina ultimelor amenințări primite: „Sunt îngrijorat de un meci tare al celor de la FCSB. Între cele două echipe există o rivalitate, iar acum ei sunt inflamați, sunt în situația de a pierde titlul, sunt nervoși. Dar de aici și până la declarații de genul că pun jucătorii să le rupă picioarele lui Ivan și Băluță dacă vor fi pe teren e cale lungă. Eu antrenez fotbalul, tehnica, nu mă pricep să antrenez agresivitatea”.

LĂSAȚI UN MESAJ