Alexandra Anghel și antrenorul Aurel Cimpoeru / FOTO: IONUȚ GREERE
Alexandra Anghel și antrenorul Aurel Cimpoeru / FOTO: IONUȚ GREERE

Luptătoarea Alexandra Angel, legitimată la CS Universitatea Craiova, a obținut săptămâna trecută medalia de bronz la Campionatul Campionatul European U23, competiție care s-a desfășurat în localitatea Szombathely (Ungaria).

Craioveanca a fost chiar la un pas să lupte pentru titlul european, dar o mică eroare în semifinale a costat-o scump.

Practică de 10 ani luptele, iar medalia din Ungaria este cea mai valoroasă din cariera sa. Următorul obiectiv este calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, dar până în Japonia, Alexandra mai are de depășit câteva obstacole.

„Este prima mea medalie la Europene, cea mai importantă din cariera mea. Am avut adversare puternice, dar am fost susținută, am avut toți antrenorii lângă mine la colț. Am avut trei meciuri. În primul, am învins o sportivă din Bulgaria, cu 4-1, apoi, în semifinale, m-a învins o fată din Austria. Am avut emoții și am clacat, dar mi-am luat revanșa în meciul pentru bronz, când am trecut cu 5-4 de o luptătoare din Norvegia, participantă la Jocurile Olimpice de la Rio.”

Alexandra Anghel
FOTO: IONUȚ GREERE

„După semifinală, antrenorii mi-au zis să merg mai departe, să mă mobilizez. Am fost foarte motivată, foarte hotărâtă. Meciul a fost foarte strâns. Până în ultimul minut am avut un avantaj de patru puncte, dar pe sfârșit m-am relaxat puțin, dar a ieșit bine. Am câștigat și acela a fost cel mai frumos moment din viața mea. Nimic nu se compară cu fericirea pe care am simțit-o atunci când s-a terminat meciul.”

„Cred în mine, cred că pot câștiga meciuri și la seniori. Peste două luni va fi Campionatul European de juniori și sunt sigură că voi fi și acolo pe podium. Există posibilitatea să merg și la Europenele pentru seniori. Primul concurs va fi Campionatul Național U20 de la Craiova (n.r. competiția se va desășura în perioada 7-9 aprilie) și nu cred că va fi o problemă să câștig din nou titlul național.“

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.